Istoria Lipovenilor din Bălți în documente și fotografii unice
Nu toate paginile istorice ale orașului Bălți sunt cunoscute actualei generații de bălțeni. În acest articol vom vorbi despre un obiect istoric unic construit la începutul secolului al XX-lea, vă vom arăta fotografiile și însemnările făcute de stareții Bisericii de Rit Vechi din Bălți și, de asemenea, despre cimitirul uitat al acestei biserici, unde au fost înmormântați soldați ale căror nume nu sunt înscrise pe memorialul participanților la cel de-al Doilea Război Mondial de la Bălţi.
Credincioșii de rit vechi (lipovenii) au apărut pe teritoriul principatului Moldovei la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Afluxul masiv de lipoveni de pe teritoriul Rusiei către teritoriul Moldovei moderne se începe încă din 1812, când Basarabia a devenit parte a Imperiului Rus. Datele statistice de la mijlocul secolului al XIX-lea arată că pe teritoriul Basarabiei locuiau aproximativ 20 de mii de lipoveni.
Avem la dispoziție un document unic, care ne indică faptul că Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din Bălți a apărut mai devreme decât se indică în alte surse, și anume anul 1770. Toate acestea sunt indicate în însemnările întocmite din amintirile credincioșilor de rit vechi:
Potrivit datelor publicate, cu acces public, din 1825, în Bălţi locuiau 31 de lipoveni: 20 bărbaţi şi 11 femei. Pe parcursul a cinci ani, în 1830, numărul lor a crescut de 3 ori, ajungând la 100 de oameni. În 1836, comunitatea de lipoveni avea deja propria capelă. La mijlocul secolului al XIX-lea, numărul credincioșilor de rit vechi a crescut de 2,5 ori din cauza migranților din provinciile Podolsk și Cernigov, care s-au stabilit în zona “Высланка” a Canalului de canotaj.
Din 1870, la Bălți și-a desfășurat activitatea o biserică de lemn a lipovenilor, sub conducerea starețului bisericii Ierofei Makarob (în unele surse este scris ca Makarov).
După cum se poate observa pe harta orașului Bălți de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Biserica Credincioșilor de Rit Vechi era situată mai jos de Catedrala Sfântul Nicolae, pe strada Krutoy, în direcția zonei actuale a Canalului de Canotaj. Cu litera „M” pe hartă este indicată Catedrala Sfântul Nicolae.
În 1907 i s-au adăugat un altar și o clopotniță, adică a fost transformat într-un biserică sfințită cu Hramul Preasfintei Maicii Domnului.
După cum puteți observa în fotografiile vechi, Biserica de Rit Vechi a fost situată mai jos de Catedrala Sfântul Nicolae, pe locul actualei proprietăți private. Intrarea în biserică se făcea printr-o poartă frumoasă de lemn. Casa în care se țineau slujbele bisericii era o clădire obișnuită din cărămizi, care nu se deosebea prea mult de alte case din acea vreme.
În timpul stăpânirii germano-române din anii 1941-1944, biserica a fost închisă. Starețul comunității Vechilor Credincioși, Simeon Donțov, a fost trimis la închisoare pentru că a refuzat trecerea la noul stil și la limba română (spre deosebire de starețul Catedralei Sf. Nicolae, care a colaborat cu comandamentele militare române și germane).
Ca dovadă a faptului că credincioșii ortodocși de rit vechi au trăit pe teritoriul actualei zone a lacului de canotaj, publicăm documente unice care nu au fost publicate în altă parte. Acesta este un recensământ al lipovenilor care au rămas până în anul 1945 în comunitatea credincioșilor de rit vechi “Acoperământul Maicii Domnului”, cu nume, prenume, adrese de reședință și un apel din partea conducerii bisericii către administrația locală:
Simeon, Epifan, Eutykhiy, Avryan, Eustratius – acestea sunt doar o parte din numele lipovenilor care au trăit într-adevăr în Bălți. Majoritatea enoriașilor locuiau în zona Canalului de Canotaj, pe străzile Vieru, Pogranichnaya, Ceapaev și Krutoy. Pe documente se vede ștampila unică a Bisericii Credincioșilor de Rit Vechi din Bălți.
În 1945 comunitatea număra 145 de persoane. În noaptea de 7 ianuarie 1947, în biserică a izbucnit un incendiu.
O clădire cu un etaj de pe teritoriul parohiei a fost transformată într-o casă de rugăciune temporară, pe care Episcopul Chișinăului Iosif (Morajkov) a sfințit-o cu Hramul Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni..
După cum puteți vedea în această fotografie, pe care mulți locuitori bălțeni o vor vedea pentru prima dată, casa de cărămidă, în care s-au ținut slujbele bisericii, a fost armată cu structuri din beton din cauza faptului că clădirea era situată într-o zonă cu teren alunecos.
În 1948, comunitatea lipovenilor din Bălți număra 105 persoane.
În 1949, comunitatea a cerut permisiunea de restaurare a bisericii, dar la 25 iunie 1949 a fost refuzată, iar casa de rugăciune temporară a fost sigilată din cauza amenințării cu prăbușire a terenului.
În 1950, comunitatea număra 576 de persoane. În 1951 s-au reluat slujbele în casa de rugăciune reparată.
Pentru cititorii noștri, publicăm un alt document exclusiv – autobiografia preotului lipovean Nicanorov Serghei Nichiforovici din Bălți:
În 1952, la biserica Credincioșilor de Rit Vechi din Bălți veneau duminică aproximativ 20-30 de persoane. De sărbători, precum Anul Nou, Crăciunul, Bobotează, Paștele, biserica era plină cu aproximativ 200-220 de oameni:
În 1953, starețul bisericii, Nicanorov Serghei Nichiforovici, la vârsta de 71 de ani, a depus o cerere de demisie din cauza sănătății precare.
În noiembrie 1954, Nicanorov a fost înlocuit cu Stareţul mănăstirii pentru femei din Kazani Nestor Ivanovici Soloviov. Interesant este că clerul din timpul sovietic, spre deosebire de cel actual, primea un salariu fix. Astfel, duhovnicului Soloviov i s-a dat un salariu de 500 de ruble, iar pentru iarnă i-a fost oferită o tonă gratuită de cărbune.
Autobiografia duhovnicului lipovean Nestor Soloviov:
În 1959, slujbele în casa de rugăciune practic au încetat iar comunitatea pleca la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dobrogea Veche.
În 1958, pe teritoriul cimitirului Bisericii Credincioșilor de Rit Vechi, autoritățile sovietice au încercat să construiască o școală fără a efectua măcar procedura de reînhumare.
Se știe că pe teritoriul acestui cimitir, pe lângă lipoveni, au fost înmormântați soldați ai armatei sovietice, care au murit atât în lupte, cât și în lagărele românești în anii 1941-44.
În documentele oficiale despre pierderile din al Doilea Război Mondial, puteți găsi următoarele date:
Vișnevschi Vasile Marcovici – Raport privind pierderile irecuperabile: RSS Moldovenească, județul Bălți, or. Bălți, st. Tserkovnaya, 100, nord-vest, la 150 m de poartă, cimitir rusesc.
Застройка школы на территории старообрядческого кладбища была прекращена, так как стало известно о Dar construcția școlii a fost oprită, deoarece s-a cunoscut despre o movilă cu înmormântare în masă a bolnavilor de ciumă. Cu toate acestea, pe teritoriul acestui cimitir, astăzi se situează un sector privat de case, dintre care multe nici măcar nu știu despre înmormântările oamenilor cu ciumă sub fundația casei sau în propria grădină:
În 1961, Artemon Romanov a predat ștampila bisericii șefului comitetului executiv al Consiliului Municipiului Bălți. Comunității i-a fost retrasă înregistrarea în aprilie 1962.
Din 1962 până în 1970, teritoriul Bisericii Credincioșilor de Rit Vechi a fost folosit pentru nevoile copiilor. Prin decizia administrației locale, casa de rugăciune a Vechilor Credincioși a fost transformată în bibliotecă:
Decizia de demolare a clopotniței unice, construită la începutul secolului al XX-lea, a fost luată în 1971, iar rămășițele acestuia le putem vedea doar într-o fotografie rară:
La începutul anilor 1990, la Bălți a fost construită o nouă biserică de rit vechi, sfințită cu Hramul Arhanghelului Mihail. Istoria lipovenilor din Bălți, care a început în secolul al XVIII-lea, continuă și în capitala nordică.
Авторы:
Diana Grosu
Vitali Cozearschi
